Sari la conținut
Cine suntem

Suntem o echipă, nu doar o firmă de formare profesională

De peste 12 ani formăm profesioniști prin cursuri autorizate CAFFPA, traininguri și workshopuri — din pasiune și pentru valoare reală.

Mesajul fondatoarei

Totul a început de la o necesitate. A fost un vis. Vis născut dintr-o necesitate: să fac ceea ce știu, să fac ceea ce-mi place, să nu mai am în jur persoane care știu mai puțin și care nu acceptă că sunt alții care știu mai bine decât ele. Dacă realizăm că întotdeauna mai avem ceva de învățat, că azi putem ști mai mult decât știam ieri, avem șansa de a evolua zilnic și de a realiza ceva în viață.

Apoi a venit ideea. Apoi a venit puterea de a merge mai departe, de a nu renunța să fac ceea ce știu și cum știu. Și au apărut rezultatele. Și oameni cu aceleași valori. Echipa. Și munca foarte constantă. Iar când toate au intrat pe un echilibru, au apărut și nevoile clienților. Fiecare client e important, fiecare are propria nevoie — vor să se specializeze, să se perfecționeze, să se califice sau să-și schimbe pur și simplu viața.

„Educația este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ceea ce ai învățat la școală.”

Nu putem fi perfecți, dar suntem perfectibili. Nu putem ști tot, dar putem ști cât mai multe. Autosuficiența e prea des întâlnită, dar nu ne face mai buni.

Tatiana Savu
Fondator

Valorile noastre

Pasiune

Lucrăm din pasiune pentru educație, nu din conjunctură.

Calitate

Cursuri autorizate și traineri specialiști, evaluați constant.

Valoare

Plus valoare reală pentru cursanți — competențe, nu doar diplome.

Suntem ECHIPĂ, nu doar o firmă de formare

Managerii regionali și trainerii au experiență dovedită — traineri specialiști în domeniile pe care le susțin și manageri care promovează calitatea și valoarea. Nimeni nu e șef: lucrează din pasiune, găsesc soluții împreună și sunt orientați mereu către cursanții noștri.

Membrii echipei

Manageri regionali și traineri specialiști, cu experiență dovedită în domeniile pe care le susțin.

Ana-Camelia (Anca) Vaslavschi
Manager Regional Moldova
Violeta Dumiter
Manager județ Bihor
Claudia Berghezan
Trainer — Expert egalitate de șanse și Legislația muncii
Dana Crețoiu
Economist, șef serviciu facturare
Giorgiana Bitere
Manager training
Ionela Văduva
Manager județ Gorj
Manuela Bratu
Profesor învățământ preșcolar, Trainer Educator specializat
Andreea Kovasznai
Manager Brașov
Sorana Dragan
Manager Cluj
Elisabeta (Eliza) Bostan
Trainer Infirmieră și Asistent personal profesionist

Pregătit să te înscrii?

Alege cursul potrivit și transformă-ți viața prin formare.