Sari la conținut
← Înapoi la Noutăți

De ce nu judecăm oamenii după aspectul fizic: un îndemn la empatie

De Echipa SET · 20 mai 2019

De ce nu judecăm oamenii după aspectul fizic: un îndemn la empatie

Aspectul fizic - prea des luat în discuție ... Că-i grasă, că-i slabă, că-i chel, că e urâtă, că ....

Zilele acestea am văzut cum multe persoane au lansat atacuri virulente la adresa unei polițiste supraponderale.

Fără să știe cum și din ce motive a ajuns femeia să fie ponderală. Da, ar fi perfect și am fi perfecți dacă toți am arăta după așa zise șabloane!

Dar, câți sunt perfecți? Dar câți își doresc să fie perfectibili? Prea des judecăm omul după înfățișare, fără să încercăm să ne informăm, fără să încercăm să ne punem în situația lui. Ar fi și greu, pentru mulți, pentru că nu e ușor să te pui în "papucii" altuia.

Înainte de a face afirmații despre cineva, mai ales dacă acesta muncește, mai ales dacă acesta a realizat ceva în viața lui, fără ca tu să știi nici ce a mâncat pentru a ajunge în acea situație (și nu mă refer doar la kg, ci mai ales la realizări), nici câte nopți nu a dormit, nici ce eforturi face ca el și familia lui să trăiască decent! Întâlnim, din ce în ce mai des, persoane care încă nu au realizat nimic în viață, care trăiesc din munca și din banii altora, dar care își permit să-i judece pe aceștia, fără ca ei înșiși să facă ceva pentru a le fi mai bine sau a schimba ceva în viața lor, ca să nu mai stea la mâna altora! Am auzit o persoană, care acceptă să primească diverse cadouri, sau are pretenția să fie întreținută, dar care, când a auzit că persoana care o "sponsorizează" vrând, nevrând, a avut nevoie de un pahar de apă și s-a întâmplat să îl ceară din acea casă, să spună "Dar ce, nu putea sa-si cumpere de la magazinul din colt!?" 

Într-o lume în care educația e din ce în ce mai deficitară, în care alergăm după branduri, dar nu după valori, prea mult și prea des apar așa ziși posesori de adevăruri absolute, care judecă polițistul care își face treaba, votantul care e prea în vârstă, iubita/iubitul care nu-i oferă luna de pe cer, părinții care nu le-au oferit casa sau mașina dorită, socrii care nu le oferă copiilor toată averea muncită o viață, colegii care învață mai bine, vecinul care a reușit în viață și tot așa ...

Dragilor, dacă aveți pretenții, începeți cu voi, schimbați ceva la voi, țineți diete, faceți sport, învățați mai mult, munciți voi înșivă pentru a vă cumpăra ceea ce doriți, certați-vă pe voi seara dacă ziua nu ați reușit ceva mai mult decât în ziua anterioară și, mai ales, nu jigniți! 

Când arăți cu degetul mare către cineva, nu uita, în caz că ai fi știut vreodată, că celelalte patru sunt îndreptate către tine!

Noi vă invităm la cursuri autorizate și la cursuri acreditate, la programe de traininguri și workshopuri!

Cine vrea să își continue educația, e invitat la noi! 

TEL: +40 755 159 959
13 Septembrie 103, București

Articole similare