Drumul la Constanța și constanța fiecăruia dintre noi

Gara de Nord. Valuri în continuă mișcare. O mare de lume. Oameni ce se îmbulzesc, aleargă, se întorc, se ciocnesc unii de alții și trec mai departe. Unii își cer scuze, alții nu. Sunt prea grăbiți, prea stresați, prea înverșunați, prea nervoși să-și mai aducă aminte de bunul-simț. Cei care îl au sau l-au avut vreodată. Unii habar nu au ce înseamnă… din nefericire.

Am o revelație bruscă (a câta oară?): fiecare viață – viața fiecăruia dintre noi – este exact ca o gară. Unele sunt foarte aglomerate – noduri importante de drumuri mari și circulate intens. Altele mai puțin. Și, în mod sigur, există și halte.

Exact ca în gară, oamenii trec pe lângă noi, ne zâmbesc, ne privesc indiferenți sau privesc „prin noi”, ne lovesc sau au grijă să nu o facă; unii au bun-simț (valori) și își cer scuze. Alții, dimpotrivă. Unii se opresc și ne întreabă câte ceva, marea majoritate, nu.

Uneori, în acest context, se înfiripă prietenii, iubiri de-o vară sau iubiri de-o viață.

Sunt oameni care coboară la stații diferite și nu se mai întâlnesc vreodată.

Sunt oameni care iau același tren, decid să meargă împreună către aceeași destinație, coboară în aceleași stații și nu se mai despart niciodată.

Exact ca în viață.

Mă gândesc la spectacolul ce se desfășoară în gară. Cum ar fi să am timp să urmăresc o zi întreagă oamenii ce trec grăbiți prin gară (sau aeroport)? Cum ar fi să am timp să urmăresc acest spectacol mai multe zile? Am convingerea că aici poți învăța extrem de mult despre oameni. Începi să le „citești” personalitatea de cum îi vezi.

Cât de mult ai putea învăța despre oameni și viață dacă ai avea posibilitatea să observi acest spectacol în fiecare zi a vieții tale, în propria ta „gară”? Dar stai… chiar asta faci!

În „gara” ta (sau „aeroportul” tău) ai ocazia să observi oamenii și să înveți despre ei în fiecare zi. Ai oportunitatea să te dezvolți, să cunoști din ce în ce mai mult, să devii din ce în ce mai bun în arta cunoașterii oamenilor. Doar să vrei.

Cum se face, atunci, că unii dintre noi au acest simț al „citirii” oamenilor, caracterelor și emoțiilor lor, iar alții nu? Eh, asta depinde de alegerile fiecăruia, alegeri pe care le facem și care ne aparțin 100%. Depinde de cât de mult ești obișnuit (cât exercițiu ai) să observi ce se desfășoară în jurul tău. Depinde de cât de mult alegi să vezi – și să înțelegi – din tot ce se desfășoară în „gară”… și dincolo de ea.

Uneori oamenii aleg să nu vadă adevărul. Și mai grav încă, aleg să îl nege. Adevărul doare. Dar ei uită sau ignoră faptul că adevărul este cel mai bun dezinfectant și cel mai bun medicament, în același timp. Doare, ustură, arde, dar curăță tot ce te îmbolnăvește și îți face rău. Doar adevărul îți menține sănătatea intactă – pe toate planurile: fizic, emoțional, psihic. El te îndreaptă pe drumul potrivit pentru tine. Adevărul vindecă. Dar trebuie să fie total. Complet.

În „gară”/„aeroport” poți observa cele mai diverse tipologii de persoane.

Unii sunt interesați, strict, doar de propria lor persoană, de propria lor viață, în mod cât se poate de egoist. Trăiesc cu impresia că lumea se învârte în jurul lor – și că dacă nu o face, ar trebui să o facă! Ei interpretează tot ce se petrece ca având o directă și nemijlocită legătură cu ei. Totul trebuie să fie despre ei. Dacă cei din jur respiră, în mod sigur trebuie să li se datoreze lor. Trebuie ca tot ce se întâmplă, se întâmplă pentru că ei, acești „zei”, există.

Ego-ul lor este nemăsurat, exacerbat și îi va conduce, inevitabil, la a comite greșeli enorme, pornite din orgoliu, greșeli pe care – cel puțin uneori – nu le vor mai putea repara. Îi va conduce la acțiuni profund eronate, vor răni mulți oameni din jurul lor, oriunde ar fi. Vor genera trăiri negative, resentimente și frustrări. Vor „fura” meritele altora în goana lor nebună după laude și lauri. Nu va conta că acestea nu le aparțin și nu le-au câștigat onest sau că nu le aparțin sută la sută.

Nimeni nu poate reuși absolut singur, oricât de puternic ar fi. Ei uită constant că depind de alți oameni – direct sau indirect – pentru a reuși. Depind de existența sau rezultatele altor oameni, care îi ajută să își facă vizibile și observabile propriile rezultate.

Ei neagă valoarea și meritele celorlalți. Asta îi va costa. Și atunci când vor plăti prețul propriilor lor greșeli de atitudine, mentalitate și caracter, vor considera, desigur, că ei sunt cei nedreptățiți. Vor susține sus și tare că sunt victime, că sunt loviți, învinuiți pe nedrept și că sunt acuzați fără a avea vreo vină. Vor deveni agresivi sau extrem de agresivi. Sau vor începe acțiuni sau proiecte și vor abandona suficient de repede, fără a duce mai nimic la final. Și ei consideră că asta înseamnă să nu se lase călcați în picioare.

Greșit. De la cap la coadă, greșit. Din păcate – ca să nu spun din necunoaștere și ignoranță – oamenii confundă demnitatea cu orgoliul. Este una dintre cele mai mari erori ale omenirii.

Da, demnitatea este necesară și suficientă pentru ca oricare dintre noi să se simtă om, cu adevărat, și să simtă că are valoare. În schimb, orgoliul este distructiv. Iar orgoliul este „cea mai mare nenorocire a umanității”. Demnitatea și orgoliul sunt și vor fi mereu diametral opuse.

Orgoliul este cel care omoară, literalmente, valorile în om. Pentru că el vrea să triumfe. Singur,

Atunci când valorile mor sau sunt adânc îngropate, încep să se întâmple nenorociri. Lumea noastră – și lumile noastre, în același timp – devine mai urâtă și mai periculoasă cu fiecare valoare care moare.

Orgoliul este piedica majoră în calea transformării, dezvoltării, creșterii intelectuale și spirituale. Orgoliul nu-ți permite să iubești – dar nici să fii iubit – complet. Este masca ce se lipește incredibil de tare de „fața” ta și te împiedică să te cunoști. Durerea pe care ți-o provoacă dezlipirea acestei măști este groaznică. Dar rezultatul merită din plin să o suporți. După ce o vei dezlipi, vei fi, în sfârșit, liber. Iar libertatea este visul dintotdeauna al omenirii. Unul dintre ele.

Nu este prea târziu pentru nimeni să se trezească din această megalomanie. Este timpul. Este timpul ca toată lumea să înțeleagă și să accepte că fiecare este personajul principal doar în propria sa viață. Doar viața ta este despre tine. Celelalte vieți au alte personaje principale. Cu totul altele. Și povestea este diferită. Mereu.

Poate vrem să ne gândim mai bine ce fel de lume vrem să le transmitem moștenire copiilor noștri sau în ce fel de lume vrem să trăim și noi, în viitor.

Poate astăzi orgoliul te face să te simți puternic și să crezi că ai câștigat. Ce va fi mâine? Ești absolut convins că lucrurile nu se vor întoarce împotriva ta, la un moment sau altul al vieții tale? Ești dispus să îți asumi acest risc? Și înainte de a răspunde, ține cont că riscul despre care vorbim te privește atât pe tine, cât și pe cei care îți sunt cei mai dragi pe lume și apropiați ție.

Și apoi, ce rost are conflictul – din care toată lumea pierde, de fapt, sub o formă sau alta? De ce să nu ne concentrăm pe colaborare, înțelegere și valori reale – din care toată lumea are doar de câștigat?

Să ne îndreptăm privirea și atenția acum și către tipologia celor care sunt interesați și de cei din jurul lor, de binele celorlalți și de crearea confortului pentru toată lumea. Aceștia sunt, de cele mai multe ori, fini observatori, înțeleg modul în care funcționează ceilalți și le înțeleg nevoile psihologice. Sunt inteligenți emoțional. Acceptă și respectă faptul că suntem diferiți. Au, în același timp, discernământ și valori și știu să aprecieze ceea ce este, cu adevărat, important.

Ei, în opoziție cu cealaltă tipologie menționată, sunt conduși de demnitate și înțelepciune (care, din punctul meu de vedere, se completează minunat).

Ei sunt cei către care mă uit eu și dintre ei îmi aleg modelele.

Tot ei sunt cei care nu lovesc oamenii în „gări” și „aeroporturi” și dacă se întâmplă, își cer scuze și le pare, sincer, rău. Ei sunt cei care aleg să învețe permanent din tot ceea ce se întâmplă în jurul lor și nu se consideră atotcunoscători. Ei aleg să vadă cât mai mult din spectacolul vieții, fără a nega părțile de adevăr care nu le convin. Ei aleg să aplaude „actorii” – chiar dacă „actorii” nu au jucat perfect – în semn de încurajare și recunoaștere a muncii și efortului. Ei nu vor face parte niciodată dintre cei care fluieră în semn de critică și reproș.

Oamenii acestei tipologii sunt caracterizați, de multe ori, de modestie – care se manifestă sub variate forme, în funcție de context – și de capacitatea de înțelegere, de flexibilitate și adaptabilitate. Sunt cei care înaintează permanent pentru că și-au ales „rutele” cu discernământ. Sunt cei care știu unde vor să ajungă și din ce motiv, iar motivele lor sunt cele corecte. Dacă alegi să „călătorești” alături de ei, te vei dezvolta permanent și vei fi din ce în ce mai aproape de „lumină” (orice ar însemna asta pentru fiecare dintre noi).

„Întreaga lume se dă la o parte din fața omului care știe unde merge” spune un citat înțelept și vechi. Dacă știi încotro mergi și știi ce vrei, drumul îți va fi mereu deschis.

În „gara” mea îmi place să observ oamenii – pentru că vreau să îi cunosc și să îi înțeleg din ce în ce mai bine. Pentru că vreau să învăț mereu. Și viața mi-a arătat că este ceva de învățat la fiecare pas. Nu vreau și nu pot să mă opresc. Poate că, uneori, lucrurile nu se întâmplă în ritmul care mi-ar plăcea mie să se întâmple. Dar asta nu mă oprește.

„Nu-ți fie teamă că înaintezi prea încet. Teme-te dacă te oprești” – Sun Tzu

Mi se pare extraordinar că de-a lungul timpului, de-a lungul istoriei omenirii, oricât de diferiți am fi și oricât de diferite ar fi condițiile și vremurile în care trăim și „peisajele” pe care le vedem fiecare din „trenul” propriei vieți, oamenii au simțit și trăit aceleași stări, emoții, sentimente, au avut idealuri nobile asemănătoare, au crezut în aceleași valori, au apreciat viața în mod similar, au aspirat continuu la cele mai înalte niveluri spirituale și toate acestea i-au motivat să-și continue drumul, oricât de greu ar fi sau ar fi fost.

Deși suntem la depărtare de secole, iată că astăzi – ca și atunci – adevărurile vieții și valorile sunt aceleași. Viața are ciclicitatea și constantele ei. Și constanța ei.

V-am spus oare că merg spre Constanța? Cu trenul. Trenul spre Constanța.

GB, echipa set.edu.eu